Jurnal de atelier

Imagini din ateliere

Franklin
Decembrie

Azi am luat o pauză să scriem un pic în jurnalul de bord al atelierelor Lumea lui Franklin. De ieri, am luat o pauză de ateliere, pentru că și Franklin și copiii de la Asociația Casa Bună intră în vacanță.

Ca adulți, avem senzația că le știm pe toate. În ateliere, descoperim că important e de unde privim, nu ce măsurăm. Totul poate deveni posibil și nou, mai ales când vedem totul prin ochii noilor noștri prieteni: Alex, Rareș, Ana, David, Ioana, Patric, Delia, David, Samira, Antonio, Mihai, Elena, George, Andrei, Mihnea, Valentin, Antonio, Andreea, Raisa, Denis, Antonia, Rufi, Rebecca, Alberto, David, Luciana, Ana-Maria, Nicușor, Nicu, Roberta.
Mizăm tare mult pe sinceritate, în fiecare interacțiune. Iar asta trezește în ei o libertate de expresie care ne surprinde mereu. Copiii aceștia (și nu numai ei) trebuie susținuți, ajutați, încurajați, împuterniciți – uneori, au de dus mai multe lupte decât mulți dintre noi.
La anul, când reluam atelierele, ne vom reîntâlni cu vulpița cu fundițe roz, puiul de gorilă, vrăbiuța și leul cu pelerină și coroană de aur. Toți se perindă prin imaginația copiilor cu care ținem atelierele de creativitate și citit și toate personajele inventate de ei fac parte, acum, din lumea lui Franklin.
Țestoasa aceasta ne adună într-un gând comun: ea vorbește pe limba noastră a tuturor și ne zice cât suntem de diferiți, dar și de asemănători, în același timp.
Click ca să
vezi postare
Ianuarie
Dacă v-ați întrebat vreodată ce ne-ar putea spune nouă, adulților, un copil de nici 10 ani, iată, avem o nouă poveste!
În timp ce stăteam după un atelier să ajut un copil să-și termine o temă, (cică l-aș fi ajutat să rămână concentrat), îl priveam cum desenează atent și în același timp îl ascultam cum îmi vorbește cu înțelepciune.
M-am trezit brusc în contradicție. De fapt și eu, și el!
Pe scurt, mi-a atras atenția că noi, adulții, ar trebuie să ne hotărâm la chestiunea asta cu graba… că strică treaba, că ai nevoie de timp să fii atent. Și repetăm asta copiilor, fără să ne dăm seama că noi suntem cei contra cronometru și mereu pe fugă.
Oare avem senzația că nu se prind fiindcă-s mai mici? Am tras concluzia că sunt de fapt niște oameni mai mici, dar cu au minți sclipitoare și mărețe.
Așadar hai s-o luăm mai ușor că nu ne aleargă nimeni 🙂
Click ca să
vezi postare

Când ai terminat de citit, întoarce-te la ateliere, dar nu uita să mai dai un ochi aici din când în când pentru noutăți!